Apa este simbolul vietii, astfel incat nu putem concepe dezvoltarea umana si a animalelor din jurul nostru fara existenta acesteia. O resursa aparent inepuizabila, dar care trebuie folosita cu mare economie, mai ales ca si costurile acesteia sunt pe masura, cel putin daca traim in sistemul centralizat si nu avem acces la izvoare sau alte resurse naturale. Cu atat mai mult, dozarea apei este un element primordial in dezvoltarea animalelor de la ferma. Aici, apa reprezinta una dintre ele mai importante resurse, alaturi de hrana speciala destinata cresterii in sistem intensiv.

Acelasi lucru il putem spune si despre cresterea pasarilor la curte, care sunt insa mai putin pretentioase si nu necesita un dozaj atat de precis, precum cele pe care dorim sa le crestem la o anumita greutate inainte de a putea fi sacrificate si comercializate. Din acest punct de vedere, nevoia de adapatori pasari profesionale este cu atat mai pregnanta in cazul fermelor, acestea putand face diferenta intre o dezvoltare normala si una haotica a pasarilor.

(more…)